Zilele lui Juan Toja în Ghencea sunt numărate. Deși ar fi trebuit să tragă tare pentru a-l impresiona pe Victor Pițurcă, Toja și-a ratat șansa, iar acum este scos la vânzare. Deocamdată nu îl dorește nimeni. În formă până în turul campionatului, Juan Toja a fost la un pas să părăsească Steaua în iarnă, fiind dorit de o echipă din Turcia. Foarte apreciat de Gigi Becali la acea vreme, mijlocașul a fost păstrat în cele din urmă.
Acum însă, roș-albaștrii vor să scape neapărat de sud-american și cer pe acesta 500.000 de euro. Odată ce vor reuși să scape de columbian, steliștii se vor orienta pe pista Siphiwe Tshabalala, internaționalul sud-african fiind foarte apreciat de Pițurcă. Practic, ar fi o mutare post pe post, mijlocașul de culoare fiind tot un jucător de picior stâng.
Nu îl vrea nimeni În primul cantonament al verii, Toja a dat cu piciorul șansei de a-l impresiona pe Pițurcă. După ce îl văzuse la antrenamente, tehnicianul l-a folosit în centrul liniei mediane și nu în bandă, acolo unde juca de obicei, însă Toja nu l-a impresionat cu nimic. Faptul că mijlocașul nu joacă mingea aproape deloc cu piciorul drept, dar și viața extrasportivă zbuciumată l-au scos din vederile lui Piți. Mai rău pentru el e că, deocamdată, nicio echipă nu s-a arătat interesată de serviciile lui.
200 de mii de euro câștigă anual columbianul Toja în Ghencea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER